Ajutat de o ancheta a lui Mihai Stoica, patronul Stelei s-a lamurit in privinta scandalului, afland ca toata povestea a fost doar o confuzie. Cei trei stelisti erau, de fapt, Marian Aliuta, fratele sau si, culmea, Adrian Mihalcea.
Stelistii au avut parte de un inceput de saptamana terifiant. Nu a fost de ajuns ca au pierdut doua puncte pe terenul ultimei clasate in Regie, intrand astfel in gura fanilor, pentru ca un zvon aparut in presa centrala, conform caruia trei jucatori ar fi petrecut inaintea partidei de duminica la Hanul Drumetului, l-a scos din sarite pe Gigi Becali. Acesta a explodat pur si simplu, amenintandu-i pe fotbalisti ca le va face viata un chin. Povestea a ajuns la urechile lui Becali pe sistemul jocului din copilarie „Telefonul fara fir”, iar in presa sportiva a rasuflat apoi din sanul echipei pe mai vechea retea de „turnatori” din stafful administrativ. Angajatii de la restaurant au vorbit cu bodyguarzii lui Becali, iar acestia din urma i-au comunicat patronului stelist ca trei fotbalisti ar fi pregatit meciul cu Sportul pe ritmuri de manele. „Meme” a simtit ca e ceva ce nu se leaga in poveste si a inceput propria ancheta. Prin relatiile sale a ajuns direct la conducerea localului, iar aceasta a facut lumina. Mihai Stoica a avut surpriza sa afle ca, de fapt, la masa unde se presupunea ca ar fi fost trei jucatori ai Stelei se aflau Marian Aliuta, fratele acestuia si Adrian Mihalcea. Cunoscandu-se trecutul stelist al lui Aliuta, Mihalcea si cei prezenti de la masa se intreceau in dedicatii la adresa fostului mijlocas: „Pentru stelistul Aliuta”. De aici si confuzia bodyguarzilor, care au crezut ca este vorba de un grup de fotbalisti din actualul lot. Culmea este ca o mare parte din presa centrala s-a grabit sa faca pana si sondaje, intreband cine ar putea fi cei trei stelisti care au calcat stramb.